Alfabetizarea feministă mi-a luat mult. Mi-a luat mult să-mi dau seama cât de problematice sunt dialogurile pline de misoginism din „Ultima noapte de dragoste…” și cât de necesară e o pedagogie feministă literară care să te ajute să te raportezi critic la violența de gen, ignorată în manuale și analize ample. Alfabetizarea feministă e un proces lung și complicat. Un proces care poate fi uneori încărcat de multe emoții și tensiuni pentru că te întoarce la rădăcinile cititului. – Un articol de Mihaela Michailov
feminism
Ni s-a întâmplat adesea să fim întrebate dacă mai facem artă. Adesea am considerat că există un potențial mult mai mare în a spune „nu” anumitor contexte, că refuzul poate fi un gest mult mai fertil, că uneori pericolul invizibilității este mult mai mic decât pericolul anihilării oricărui potențial subversiv al artei în fața capitalului. – Un articol de grupul h.arta
Îmi propun (cu riscurile aferente) să deschid discuția despre o temă nevralgică în critica de film românească – în speță, dihotomia între critica estetică și critica politică a cinemaului. – Un articol de Flavia Dima
Pe parcursul acestui demers, voi discuta mai ales tema centrală a operei lui Ferrante: cea a „tăierii marginilor”. Consider că această temă și multiplele feluri în care Ferrante o abordează, este cea care face din Tetralogia napoletană o mărturie a experienței de frontieră dintre adevărat și fals, în calitate de categorii atât ale personalului, cât și ale politicului. – Un articol tradus de Laura Sandu
Aporia (Dezbărații) este, poate, unul dintre primele romane din literatura română contemporană ce își propune să chestioneze pe față sistemul capitalist și discursul neoliberal. – Un articol de Carolina Vozian
Pentru toate după-amiezele și serile petrecute citind Ion, citind Moara cu noroc, Pădurea spînzuraților, Mara, citind Baltagul, Enigma Otiliei, Amîndoi, Ciuleandra, Răscoala, Adam și Eva și alte asemenea, pentru toate confuziile și prejudecățile, obiectificarea pe care aceste romane, această literatură mi le-au și ni le-au inoculat și/ sau întărit, vreau o literatură nouă. Pentru toată violența romantizată pe care am întîlnit-o în aceste opere și care mi-a fost și ne-a fost lăudată, pentru toată violența cu care am crescut, vreau o literatură nouă. – Un articol de Medeea Iancu
Noi, cele despre care ați spus că sîntem arta minoră, inferioară, scandaloasă, domestică, arta femeilor care cresc copii, arta celor nebune, isterice, celor anormale & de neiubit, arta genului greșit, a orientării, identității, etniei greșite, noi nu sîntem greșite! – Un articol de Medeea Iancu
Câte scriitoare de etnie romă publicate, recunoscute, premiate există în spațiul literar românesc? Câte scriitoare care să vorbească despre istoria sclaviei, despre holocaust, despre rasializarea sărăciei, despre cum își trăiește o femeie dintr-un mediu marginalizat orientarea sexuală? De ce e literatura doar domeniul unora, definit doar de unii, ocupat doar de unii, dacă cei mai mulți dintre noi ne petrecem cel puțin zece ani din viață „studiind-o”? – Un articol de Laura Sandu