Spațiile din aceste proze sînt mereu goale, inexpresive, spațiile/ locurile sînt numite, dar aproape niciodată arătate, descrise. În general, această fată nu știe ce i se întîmplă și nici să spună ce simte; este pasiv-agresivă, manevrată, este păpușa maestrului, cel care îi setează traseul, scenariul de viață, este păpușa unchiului, cea care este privită, cea care este mîngîiată de el, abuzată, transformată după standardele lui de frumusețe și docilitate, ea este păpușa din această casă de și cu păpuși decapitate, dezmembrate, fotografiate de unchiul care și-a început cariera fotografiind colecții de păpuși „hidoase, stranii, dar cu adevărat artistice,” „prima lui expoziție de succes.” Altfel spus, obiectificarea femeii și sexualizarea fetițelor aduc succesul bărbaților. /// Despre „Varșava”, de Ana Donțu – O recenzie de Medeea Iancu
